Portal:Europa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Imagine din cosmos a Europei

Europa este, convențional, unul dintre cele șapte continente. Cuprinzând peninsula Eurasiei, Europa este separată de Asia de Munților Ural, râul Ural și Marea Caspică la est, și de Munții Caucaz la sud-est. Europa are deschidere, în nord, la Oceanul Arctic, în vest la Oceanul Atlantic, în sud la Marea Mediterană, iar în sud-est la Marea Neagră și la căile ei de legătură spre Marea Mediterană. Totuși, granițele Europei — un concept ce datează încă din antichitate — sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul de continent poate face referire la diferențele de ordin cultural și politic sau cele de ordin fizico-geografic.

După suprafață, Europa este al doilea cel mai mic continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătrați sau 2% din suprafața Pământului și 6,8% din suprafața terestră. Din cele aproximativ 50 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare (atât ca suprafață, cât și ca populație), în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Europa este al treilea cel mai populat continent după Asia și Africa, cu o populație de 731 de milioane de locuitori, reprezentând 11% din populația lumii; totuși, potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.

Europa de Vest este locul de naștere al culturii vestice. Națiunile europene au jucat, începând din secolul al XVI-lea încoace, un rol predominant în politica mondială, în special după începuturile colonialismului. Între secolele al XVII-lea și al XX-lea, țările europene au controlat Americile, cea mai mare parte din Africa, Australia, și porțiuni întinse din Asia. Schimbările demografice și cele două războaie mondiale au condus la declinul dominației europene în politica mondială, la mijlocul secolului al XX-lea, pe măsură ce Statele Unite și Uniunea Sovietică își sporeau influența. În timpul Războiului Rece, Europa a fost divizată de-a lungul Cortinei de Fier între NATO, în partea de vest, și Pactul de la Varșovia, în est. Integrarea europeană a condus la fondarea Consiliului Europei și Uniunii Europene în Europa de Vest, amândouă extinzându-și granițele spre est, dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991.

modificare 

Panoramă selectată

Palatul Westminster
Credit: Diliff

Palatul Westminster în amurg, cu Turnul Victoria (stânga) și Turnul cu ceas cunoscut și ca „Big Ben”. Palatul se întinde pe malul Tamisiei în inima Londrei. Partea cea mai veche, Sala Westminster, datează din 1097, însă mare parte din structurile actuale datează din secolul al XIX-lea, când au fost reconstruite ca urmare a distrugerii din timpul unui incendiu în 1834. Împreună cu Catedrala Westminster și Biserica Sf. Margareta, palatul este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

modificare 

Articol selectat

Drapelul Rusiei
Rusia (rusă Рoccи́я / Rosíia), sau Federația Rusă (Рoccи́йcкaя Фeдepáция / Rosíiskaia Federáțiia), este o țară care se întinde pe un teritoriu vast în Europa și Asia. Cu o suprafață de 17.075.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua țări ca întindere, Canada. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta țară din punct de vedere al numărului de locuitori. Rusia are frontiere terestre cu următorii vecini (în sensul trigonometric, de la nord-vest la sud-est): Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia și Coreea de Nord. De asemenea, se află foarte aproape de Statele Unite ale Americii, Canada, Armenia, Iran, Turcia și Japonia. SUA se află la o depărtare de numai 3 km în Insulele Diomede, (una sub controlul Rusiei, cealaltă sub controlul SUA), iar Japonia (Hokkaido) se află la o depărtare de 20 km de Insulele Kurile.

În timpul URSS-ului, Rusia era republica dominantă a uniunii. În zilele noastre, Rusia este o țară independentă și un membru cu o mare influență în Comunitatea Statelor Independente. Până în 1991, țara s-a numit în mod oficial Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, iar după prăbușirea URSS-ului este considerată succesoarea de drept în problemele internaționale al defunctei URSS.

Cea mai mare parte a teritoriului, populației și producției industriale ale Uniunii Sovietice, una dintre cele două superputeri ale lumii, au rămas în Rusia. După prăbușirea URSS-ului, rolul pe scena lumii a Rusiei a fost diminuată mult în comparație cu cel al URSS-ului. În octombrie 2005, statisticile oficiale arătau că populația a scăzut cu mai mult de o jumătate de milion de cetățeni, ajungând la cifra de 143 de milioane de oameni.


modificare 

Știați că...?

Question mark.svg
  • ... „Noua Barcelona” este denumirea unui oraș spaniol care ar fi trebuit să fie construit în Banat pentru coloniștii spanioli, lângă Becicherecu Mare (azi Zrenjanin, Serbia)? Construcția orașului a fost întreruptă din cauza războiul cu turcii și a bolilor care au decimat primii coloniști spanioli ce fuseseră colonizați aici între 17351738.
  • ... la Muzeul de Istorie a Artei din Viena se găsește Tezaurul de la Sânnicolau Mare, unul din cele mai consistente tezaure descoperite în Europa, însumând 23 de obiecte și cântărind peste 10 kg?
  • ... în Antichitate, teatrul grec s-a dezvoltat din cântecele și dansurile din cadrul ceremoniilor care aveau loc în cinstea lui Dionysos?
  • modificare 

    Imagine selectată

    Harta Principatului Moldovei în 1483
    Credit: Andrein

    Principatul Moldovei este un fost stat ce a existat în Europa timp de peste cinci veacuri, fiind împărțit în Țara de Sus și Țara de Jos. Inițial, Voievodatul Moldovei cuprindea Basarabia și Bucovina, care atunci nu se numeau încă așa, dar aceste două regiuni au fost pierdute (și astfel denumite) în urma creșterii puterii Imperiului Rus și a Imperiului Austriac. Ce mai rămăsese din Moldova s-a unit în 1859 cu Țara Românească formând astfel un nou stat: Principatul României (recunoscut ca independent în 1878, ca regat în 1889).

    modificare 

    Noutăți

    Drapelul Uniunii Europene
    modificare 

    Subportaluri

    modificare 

    Categorii

    modificare 

    Asociația Wikimedia

    Wikipedia este unul din proiectele cu conținut liber și gratuit coordonate de Fundația Wikimedia, din care fac parte și:
    Wikisursă
    Bibliotecă liberă
    Wikționar
    Dicționar liber
    Wikivoyage
    Ghiduri de călătorie libere
    Wikicitat
    Citate și proverbe
    Wikimanuale
    Manuale și ghiduri libere
    Wikiștiri
    Sursă de știri
    Wikidata
    Bază de date cu informații
    Commons
    Resurse media partajate
    Meta-Wiki
    Coordonarea tuturor proiectelor
    MediaWiki
    Software-ul pe care rulează proiectele
    Wikispecii
    Director de specii
    Wikiversity logo 2017.svg Wikiversitate
    Cursuri pentru studenți
    modificare 

    WikiPortale